ştiu că şi tu te-ai trezit aici

Uneori mă trezesc într-un loc întunecat, cu un pat jos… defapt mai mult… nişte aşternuturi, am un vas cu apă şi în rest e beznă şi umezeală. cel mai mult mă sperie că locul ăsta nu are pereţi sau măcar un capăt…. călătoria din momentul în care fac primii paşi… merg mult… tot drept… sau cel puţin aşa cred, dar e greu să mă orientez în beznă şi fără zgomot. sincer nu ştiu nici măcar de cât timp am mers… dar nu am găsit nimic… nu am dat peste nici un perete, plantă sau animal.dar nu m-am descurajat. mă gândesc că dacă mai fac câte un pas, aş ieşi din locul ăsta… frică nu îmi este… am înţeles demult că sunt singură aici… dar… totuşi mi-e frică de singurătate…aş vrea să vină cineva să mă scoată de aici….
În rest niciun zgomot, aş vrea să aud o apă, o pasăre sau măcar o furtună, dar nimic. uneori chiar încep să îmi neg existenţa… neştiind dacă mai exist sau nu… crezând că sunt un simplu gând în mintea cuiva… uneori aş vrea să mor pt că nu mai pot rezista… dar nu pot… nu am nici măcar cu ce mă sinucide, decât cu nişte gânduri ale disperării. dar e în zadar… e prea lent şi dureros… vreau o moarte rapidă, chiar dacă mai violentă.
Oare dacă aş trece peste un pod, aş trece în altă lume? mi-e dor de tot ce înseamnă culoare şi de tot ceea ce înseamnă sunet. m-am săturat de vocea mea care mi se pare că pe zi ce trece nu o mai recunosc… capată o nuanţă melancolică şi o rezonanţă demonică…
Am uitat până şi cum arăt… de alte persoane nu îmi amintesc… nici măcar de mama sau tata… nici nu ştiu dacă am părinţi… cumva îmi reapare speranţă că voi scăpa de aici… că voi supravieţuii disperării… oamenii supravieţuiesc, nu şi spiritele…
Deodată bate un vânt puternic… simt fire de nisip cum se lipesc de faţa mea… pornesc contra vântului…. trebuie să mai existe şi altceva sau cineva aici… trebuie… sper doar ca vântul să nu îţi schimbe direcţia… o stare de somnolenţă mă cuprinde… dar cumva trebuie să rezist… trebuie…dar abia mă mai pot ţine pe picioare şi cad într-un abis…
Mă trezesc după nu ştiu cât timp… sunt lângă aceleaşi aşternuturi şi acelaşi vas cu apă… Stau o vreme… şi îmi amintesc vântul… aşa că încep iar să merg întrebându-mă dacă a fost un vis sau realitate…